VIAȚA

Noiembrie 1930. Ziua de întâi a lunii îl aduce în viață pe viitorul artist medieșan Emil Muresan. Tatăl său, croitor de meserie și mama sa nu bănuiau incă talentul pe care acesta l-a adus pe lume. Primi care observa pasiunea acestuia și talentul său sunt profesorii Școlii Primare nr. 2 din localitate unde în 1938, Emil Mureșan începe cursurile. „De mic aveam înclinații spre artă. Întotdeauna făceam foarte mult lucru manual la școala și îmi placea mult să experimentez cu diverse materiale”, povestește artistul.

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial îl obligă pe Emil Mureșan să înceapă încă de tânăr o meserie. „Fratele meu mai mare era student la Timișoara iar eu a trebuit să mă duc să lucrez pentru că trebuia sa întrețin familia. Tata avea o croitorie înainte să plece în război și mai lucra pentru unul pe nume Figuli, ce avea o cofetarie. M-am angajat la el. Era greu să faci atunci o meserie pentru ca toate pravaliile aparțineau sașilor iar ei nu te prea angajau. Am lucrat însă trei ani de zile ca ajutor, iar în '48 a venit naționalizarea și i-au luat pravalia” - Emil Mureșan.

În paralel cu munca, artistul urmează cursurile Școlii de Artă și Meserii din Mediaș unde profesorii observă talentul său pentru sculptură și îl incurajează să urmeze aceasta pasiune. Tot în timpul adolescenței, Mureșan descoperă atletismul de performanță și se decide să urmeze mai degrabă această pasiune.

Pasionat de sport, Emil Mureșan începe să participe la cuncursurile locale de atletism. „Locuiam chiar lângă gară unde este și o pădure. Dimineața și seara alergam câte cinci kilometri iar după-masa făceam antrenament pe stadion. Am ajuns apoi la Cluj-Napoca unde am stat aproape jumătate de an impreuna cu profesorul antrenor Ion Arnăutu, făceam atletism de performanță. Fugeam la probe de 800 si 1.500 de metri”, povestește într-un interviu Emil Mureșan.

În această perioadă a vieții artistul cucerește mai multe medalii la competiții din țară dar și internaționale dar se și căsătorește cu Olga Constantenec.

După întoarcerea sa de la Cluj-Napoca, Emil Mureșan se dedică mai mult artei. Neavând însă inițierea pe care și-o dorea începe cursurile Școlii de Artă Decorativă și Design de la București. Tot în această perioada apar primele lucrări de sculptură și machete. Mureșan are însă să arate încă de la început înclinația sa spre materiale alternative: „Ca să mă inițiez în artă îmi trebuia foarte multă imaginație. Făceam multe plimbări în pădure iar într-o zi mi-am dat seama că rădăcinile copacilor smulși în urma furtunii pot fi adevărate opere de artă. Mergeam cu securea, fierăstrăul și cizme și aduceam pe spate, murdar de noroi, rădăcinile. Mă vedeau oamenii și ziceau că sunt nebun. Le prelucram dar le păstram formele originale: cap de bour, crocodil, dansator, mamut, toate făcute dintr-o bucata, așa cum au crescut. Eu doar le-am curățat” - Emil Mureșan.

Sfărșitul deceniului îi aduce însă lui Mureșan primele expoziții de grup, în Mediaș și Sibiu, iar lucrările sale unice ajung pentru prima dată în revistele de specialitate din București.

Lucrările din rădăcini de copac ajung tot mai cunoscute în lumea artei. „Asta era curiozitatea: faptul că nu sunt lipite sau adăugate. Sunt în total aproximativ 80 de lucrari de acest gen”, își amintește artistul. Fiind absolvent al Școlii Populare de Artă Sibiu, secția ceramică a profesorului Eugen Cioancă, Emil Mureșan își exersează talentul tot mai des în sculptura în piatră. Deși catalogată drept o „artă grea”, Emil Mureșan reușeste să prelucreze adevărate opere de artă. În această perioadă expune totodată primele sale lucrări cioplite în pietre de râu, la Sala Sindicatelor din Mediaș.

„Problema era materia prima – pietrele. Așa că mergeam cu bicicleta, găseam câte o bordură, o piatră de râu, și o aduceam cu bicicleta acasă. Făceam bufnițe, țărani, ciobani, daci și altele, în general personaje”, completează Emil Mureșan. Faima artistului devine tot mai cunoscută, iar adesea este invitat să participe cu lucrările sale în expoziții de grup din Mediaș, Sibiu, București, Gorj și alte orașe din țară. Drept apreciere pentru lucrările sale, unele dintre ele donate municipalităților, în anul 1990 Ministerul Comerțului Interior îi conferă diploma pentru întreaga sa activitate.

Dând dovadă de o adevărată polivalență, Emil Mureșan este primul care descoperă că pânza de paianjăn poate fi folosită ca „acuarela”. Totul pleacă de la o banală curățenie de primăvară în cotețul din curtea casei și o rază de soare. „Așa culori argintii nu mai văzusem niciodata, era colosal. Cand am văzut acele marouri și tonuri de gri și negru parca a trecut o săgeată prin mine, mi-am zis că e ceva extraordinar. Am strigat la nevastă-mea să îmi aduca repede un creion și o hârtie. Am luat pânza în hârtie și mi-am dat seama că pot lucra cu ea. Acolo a fost inceputul. Am lucrat timp de mai bine de cinci ani la astfel de tablouri, fără să arăt nimănui. Imi era rușine într-un fel să arăt oamenilor tablouri din pânză de paianjăn; eu care fac lucrări de arta”, rememorează Emil Mureșan.

Prima expoziție cu lucrări de acest fel are loc abia în anul 2001 cu ocazia unui festival din localitatea Mediaș. Tablourile capătă rapid atenția publicului, iar în scurt timp, artistul este invitat să expună la București. Originalitatea sa este recunoscută și de Cartea Recordurilor iar cu ocazia împlinirii a 80 de ani, Primăria Mediaș îi conferă artistului titlul de „Cetățean de onoare”. Astăzi, o parte din lucrările lui Emil Mureșan sunt expuse în galeria de artă „Mediașul Nostru” din Centrul Vechi a municipiului Mediaș.