INTERVIURI

Artă la subsol! Emil Mureşan, "omul-păianjen", inovează şi la 83 de ani | Monitorul de Medias, 2013


Creaţiile medieşeanului supranumit „omul pânzelor de păianjen“ se pot vedea chiar în inima burgului, în galeria „Natură şi fantezie“. În şase luni de la deschidere, galeria de artă amenajată în locul unei foste pivniţe a atras peste 200 de curioşi.

Monitorul de Mediaş: D-le Emil Mureşan, cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră?
Emil Mureşan: Cred că a fost o perioadă de succes, iar aici mă refer în primul rând la turiştii care au vizitat această expoziţie, au fost peste 200 de persoane, din care jumătate au fost din străinătate. Lucrările sunt originale, unicate ce nu s-au mai văzut în alte expoziţii. Am pus lucrări şi mai vechi şi mai noi, de la tablourile din pânză de păianjen şi până la sculpturi realizate din rădăcini de copaci, sculpturi din caolină sau pietre de râu. Am şi lucrări foarte noi, dar şi unele realizate acum 50 de ani. 

Monitorul de Mediaş: Aveţi 83 de ani. De unde atâta energie să vă implicaţi în proiecte noi?
Emil Mureşan: Îmi place să cred că în artă nu există vârstă. Eşti tot timpul ocupat, eşti tot timpul gata să te apuci de ceva nou, eşti preocupat să faci cât mai multe lucruri. Dacă vezi că munca ta e apreciată, iar lucrurile pe care le faci au succes şi sunt interesante pentru public, sigur ai şi energie să lucrezi. Faptul că eşti activ te ţine în viaţă şi îţi sporeşte energia.

Citește interviul întreg aici.